Vasile are 10 ani. Vine cu autobuzul din Cîmpeni şi lipseşte de la şcoală ca să facă bani. El, fratele lui mai mare şi tatăl lor, care este boss-ul afacerii. Vasile umblă cu marfa pe străzi. Buimac de oboseală şi îngheţat bocnă, cu o hăinuţă subţire de fîş, te roagă să cumperi umeraşe şi linguri de fag.

Nu cumperi?

Cumperi din milă. Dar Vasile are lucruri frumoase de vînzare. Umerasele și lingurile lui miros a lemn de munte curat, sînt șlefuite de mîini mici și sărace, mîini care învață să trăiască. Vasile se pregătește pentru lumea capitalistă de mîine, făcînd comerț medieval „cu cîrca” pe străzile orașului. Stă mai mult pe lîngă covrigărie, acolo miroase bine. Cum prinde un bănuî, își cumpără un covrig cald. Nu prea cîștigă. Poliția l-a amendat pe fratele lui „că de ce nu vinde în piață, da’ cîți să aibă loc și-n piață?!” Sînt șapte frați acasă. Nu știe unde va fi de sărbători. Vacanța? Ar vrea să stea acasă, la căldură. Ce să-i aducă Moș Crăciun? Vasile ar vrea să doarmă.

Concurența

Pe străzile orașului nu vînd umerașe doar copiii din Cîmpeni. O familie întreagă de la Vadu Crișului le face concurență. I-am cunoscut în 1993. Copiii de la Vad au crescut. Frumoși, rumeni în obraji, pistruiați și sfioși, au 10 ani vechime în muncă. Pe al mai mic dintre ei l-am întrebat atunci ce-și doreste cel mai mult. „O mașină”, mi-a răspuns copilul. L-am cautat acum să-l vad cum i-au mers afacerile și daca i-au dispărut pistruii. „Mai vrei o mașină?” „Sigur, o să mă fac șofer!” Copilul care a bătut străzile cu picioarele copilăriei lui, purtînd umerașele în spate, în toți acești ani, a visat la mașina care să-l poarte pe roți, adăpostit de frig și ploaie. Ei știu ce vor.