Ce-ați crede dacă un specialist în lingvistică comparată v-ar spune că: „Balcanii sunt locul unde limbile vin să se amestece, nu să se compare”? Sincer, dacă te uiți la română, bulgară, macedoneană, albaneză și greacă… ai putea jura că toate au stat la aceeași masă, au mâncat aceeași sarma și au împărțit același caiet de teme.
Așa s-a născut celebra „Uniune lingvistică balcanică”, sau Balkan Sprachbund, un concept care nu spune nimic despre politică, dar care spune totul despre felul în care limbile, puse una lângă alta timp de secole, încep să semene ca doi vecini care, după ani de zile, constată că au aceeași pălărie iar gardurile lor arată exact la fel.
Cine a inventat ideea de „Sprachbund”?
Teoria nu e nici fantezistă, nici nouă, ci mai curând ignorată.
Printre cei care au pus bazele acestui concept îi găsim pe: Nikolai Trubetzkoy, care în 1928 a introdus termenul de Sprachbund și a explicat că limbile pot forma „uniuni” structurale prin simplul contact, fără înrudire genetică; Theodor Capidan, lingvist român care a studiat intens româna în context balcanic; Alexandru Rosetti, care a descris sistematic trăsăturile balcanice ale limbii române; Victor Friedman, unul dintre marii specialiști contemporani în limbile balcanice și, desigur, Roman Jakobson, care a dus conceptul mai departe în analiza structurii limbilor.
Nu mai punem la socoteală generații întregi de lingviști care s-au întrebat cum s-a întâmplat minunea, fără să dea vina pe școală, biserică sau pe vecinii gălăgioși.
Ce au limbile balcanice în comun?
Ei bine, unele asemănări sunt atât de simpatice încât devin personalitate de brand.
- Articolul hotărât se pune după cuvânt (postpus)
- Română: omul,
- Bulgară: čovek-ăt,
- Macedoneană: čovek-ot,
- Albaneză: njeriu.
Greaca nu face asta. Greaca e „artistul indie” al grupului: participă la proiect, dar își păstrează stilul.
- Infinitivul? Ah, nu, mulțumim, noi nu folosim.
- Română: vreau să merg
- Greacă: na pao
- Bulgară: iska da otida
Un observator neatent ar spune că regiunea suferă de o „alergie la infinitiv”. Adevărul e că balcanicii preferă frazele lungi și dramatice.
- Viitorul se construiește dintr-un fost verb de voință
- Română: o să merg
- Bulgară: šte ida
- Albaneză: do të shkoj
Cu alte cuvinte, viitorul în Balcani pleacă întotdeauna de la ideea că ai „de gând” să faci ceva, încât ai putea crede că destinul nu te ia pe nepregătite.
- Cazuri reduse (Chiar vreți să chinuiți bieții copii cu gramatica asta?!)
Bulgara și macedoneana au renunțat aproape complet la declinare. Româna păstrează câteva urme, dar doar pentru că îi stă bine cu ele.
- Dublarea clitică a obiectului
- Româna: Pe băiat l-am văzut.
- Bulgară: Momčeto go vidjah.
Este echivalentul lingvistic al replicii: „Îți mai spun o dată, ca să fie clar.”
De ce se întâmplă toate acestea?
Pentru că Balcanii au fost, timp de secole, ceva între:
- un mare han de tranzit,
- un grup WhatsApp în care toți vorbesc peste toți,
- și o piață unde fiecare aduce ce limbă are și pleacă acasă cu o alta, puțin modificată.
Greci, turci, români, slavi, albanezi, armeni, vlahi, aromâni, meglenoromâni, toți au conviețuit, s-au amestecat, au tradus unii de la alții și au adoptat tot ce era practic.
Rezultatul?
Unul dintre cele mai spectaculoase cazuri din lume în care limbi neînrudite genetic arată ca rudele apropiate.
Și câte țări fac parte din acest club lingvistic?
Cinci în nucleu: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania și Grecia. La periferie: sudul Serbiei, Tracia turcă și câteva regiuni din Bosnia-Herțegovina și Muntenegru.
Nu e o uniune formală, ci mai degrabă un „grup de prieteni” care s-a format natural, prin contact intens și istorie comună.
Concluzia?
Uniunea lingvistică balcanică seamănă cu o petrecere la care nimeni nu a fost invitat oficial, dar toți au venit, au stat, au vorbit, au împrumutat expresii unul de la altul și, într-un final, s-au trezit vorbind într-un stil atât de asemănător încât lingviștii au început să ia notițe.
Nu e doar lingvistică, ci chiar mai mult, e antropologie, istorie și, în felul ei, o rețetă de conviețuire.
Gazetino 