De la tensiuni transatlantice la erodarea normelor democratice, noul raport MSC descrie o lume care nu mai vrea să repare sistemul, ci să îl dărâme

Ordinea internațională construită după 1945 nu mai este contestată doar la margini. Ea este lovită frontal, chiar din interiorul clubului care a creat-o. Aceasta este teza dură care deschide Munich Security Report 2026, sintetizată într-o formulă memorabilă: intrăm în era „wrecking-ball politics” – politica „bilei de demolare”.

Nu mai vorbim doar despre reformă, ajustare sau modernizare instituțională. Tot mai mulți actori politici – statali și non-statali – își asumă deschis obiectivul de a distruge reguli, acorduri, instituții și compromisuri considerate până de curând piloni ai stabilității globale.

De la reformă la demolare

Introducerea raportului pleacă de la o schimbare de paradigmă: politica globală nu mai funcționează predominant pe logica îmbunătățirii sistemului, ci pe aceea a dezmembrării lui.

În multe democrații occidentale, încrederea publicului în instituții este în scădere. Alegătorii nu mai cred că sistemul poate fi „reparat din interior”. În acest vid de legitimitate cresc forțele politice care promit rupturi radicale: ieșiri din acorduri, blocarea instituțiilor multilaterale, replieri suveraniste sau renegocieri brute ale regulilor jocului.

Raportul descrie acest climat drept unul în care dezamăgirea devine combustibil geopolitic.

SUA – de la arhitect la contestatar

Unul dintre cele mai sensibile puncte ale introducerii vizează rolul Statelor Unite.

Dacă în ultimele decenii Washingtonul a fost garantul și principalul beneficiar al ordinii liberale, raportul sugerează că astăzi SUA sunt percepute tot mai des ca un actor care vrea să se elibereze de constrângerile acestei arhitecturi: tratate, instituții, angajamente de securitate sau mecanisme comerciale multilaterale.

Nu este vorba neapărat despre retragere totală, ci despre o recalibrare tranzacțională: alianțele și regulile sunt evaluate prin prisma cost-beneficiu imediat, nu a stabilității sistemice pe termen lung.

Această mutație produce neliniște profundă în Europa.

Europa și „înțelegere dureroasă”

Pentru capitalele europene, mesajul raportului este aproape existențial: continentul trebuie să accepte că dependența sa de umbrela strategică americană nu mai poate fi tratată ca o certitudine automată.

Documentul vorbește despre o „înțelegere dureroasă” – necesitatea ca Europa să devină:

• mai autonomă militar,
• mai coerentă politic,
• mai dispusă să apere instituțiile multilaterale,
• mai capabilă să gestioneze crize de securitate în proximitate.

Contextul care alimentează această presiune include războiul din Ucraina, tensiunile din NATO, fricțiuni comerciale și episoade de retorică politică ce pun sub semnul întrebării solidaritatea transatlantică.

Lumea tranzacțiilor, nu a regulilor
Poate cea mai sumbră ipoteză din introducere este aceea că demolarea ordinii existente nu va produce automat ceva mai bun.

Dimpotrivă, lumea riscă să alunece spre:

• înțelegeri de tip „deal”, nu acorduri bazate pe norme;
• interese private, nu bun public global;
• sfere de influență regionale, nu reguli universale;
• hegemonii locale, nu guvernanță colectivă.

Cu alte cuvinte, un sistem mai fragmentat, mai imprevizibil și mai puțin protejat de instituții.

Întrebarea nerostită: ce vine după demolare?

Raportul nu oferă un răspuns definitiv, dar ridică întrebarea centrală: dacă actuala ordine este distrusă, cine – și cu ce valori – o va înlocui?

Va fi o lume mai stabilă sau una dominată de competiție brută între blocuri de putere?

Va genera „demolarea” mai multă libertate sau mai multă coerciție?

Concluzie (provizorie)

Munich Security Report 2026 funcționează ca un semnal de alarmă strategic: nu asistăm doar la crize punctuale, ci la o transformare de fond a modului în care actorii globali se raportează la reguli.

Dacă perioada post-Război Rece a fost despre extinderea ordinii liberale, noul deceniu ar putea fi despre contestarea – și posibil dezmembrarea – ei.

Iar întrebarea care planează asupra tuturor capitalelor este simplă și neliniștitoare: cine va reconstrui după ce „bila de demolare” își termină cursa?