Vă mai aduceți aminte versurile baladei populare despre Mihai Viteazul, cel care „sare pe șapte cai de strigă Stambulul vai”? Ele evocă perioada zbuciumată de la sfârșitul secolului al XVI-lea, când Balcanii erau un spațiu de tensiune între dominația otomană și dorința de libertate a popoarelor creștine. În această epocă agitată, revoltele sârbilor împotriva otomanilor au culminat cu un act de represiune simbolică de o cruzime aparte: arderea moaștelor Sfântului Sava, considerat părintele spiritual și protectorul națiunii sârbe.

Sfântul Sava – protectorul spiritual al sârbilor

Sfântul Sava, născut în 1175 ca Rastko Nemanjić, a fost fiul marelui conducător Ștefan Nemanja, întemeietorul dinastiei Nemanjić. Renunțând la statutul său princiar, Rastko a ales calea monahismului, devenind unul dintre cei mai importanți lideri spirituali ai Serbiei medievale. La Muntele Athos, împreună cu tatăl său, a fondat Mănăstirea Hilandar, transformând-o într-un centru de cultură și spiritualitate pentru întreaga lume ortodoxă.

În 1219, Sfântul Sava a obținut independența Bisericii Ortodoxe Sârbe, devenind primul ei arhiepiscop. Prin eforturile sale, Serbia a dobândit o identitate spirituală și culturală unică, de nezdruncinat în fața presiunilor externe. După moartea sa în 1236, moaștele sale au fost păstrate în Mănăstirea Mileševa, devenind un simbol al unității și rezilienței sârbești.

Revolta sârbilor și arderea moaștelor Sfântului Sava

Secolul al XVI-lea a fost marcat de dominația otomană în Balcani, dar și de numeroase revolte ale creștinilor împotriva stăpânirii musulmane. În 1594, o astfel de revoltă a izbucnit în zona Banatului, condusă de sârbi care s-au ridicat împotriva turcilor cu sprijinul Imperiului Habsburgic. În semn de sfidare, steagurile răsculaților purtau imaginea Sfântului Sava, un simbol al credinței și identității lor naționale.

Ca represalii, pașa Sinan, guvernatorul otoman al regiunii, a ordonat aducerea moaștelor Sfântului Sava din Mănăstirea Mileševa la Belgrad, unde au fost arse public pe dealul Vračar. Scopul acestei acțiuni a fost de a distruge moralul sârbilor și de a șterge simbolul care le alimenta speranțele. În loc să înfrângă spiritul sârb, acest act brutal a transformat dealul Vračar într-un loc sacru, iar figura Sfântului Sava a devenit un martir al luptei pentru libertate.

Catedrala Sfântului Sava – renașterea unui simbol

Secole mai târziu, la sfârșitul dominației otomane, ideea de a construi o catedrală monumentală pe locul unde au fost arse moaștele Sfântului Sava a prins contur. În 1895, s-a stabilit planul de a ridica o biserică ce să omagieze moștenirea spirituală și națională a sfântului. Construcția a început abia în 1935, dar a fost întreruptă de războaie și de regimul comunist.

Reluarea lucrărilor în anii ’80 a marcat o perioadă de renaștere națională, iar catedrala a fost finalizată parțial în 2004. Cu o suprafață de 7.500 m² și o cupolă impresionantă, decorată cu mozaicuri spectaculoase, Catedrala Sfântului Sava este astăzi una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume.

Nu-i așa că, la sfârșitul acestor rânduri, înțelegeți ceva mai mult și despre ortodoxia balcanică și, mai precis, cea românească? Ambiția edificării unei biserici patriarhale uriașe la București nu are mai mult înțeles?

Să vedem doar câteva date tehnice!

Dimensiunile Bisericii Sfântul Sava (Belgrad):

• Suprafață totală: 7.500 m².
• Capacitate: Până la 10.000 de persoane.
• Înălțime: 79 metri (inclusiv crucea de pe cupolă).
• Cupola centrală: Are un diametru de 30,5 metri, fiind decorată spectaculos cu mozaicuri.
• Este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume, construită în stil neo-bizantin.

Dimensiunile Catedralei Mântuirii Neamului (București):

• Suprafață totală: Aproximativ 6.000 m².
• Capacitate: Până la 5.000 de persoane (în interior), dar cu spațiu suplimentar pentru mii de credincioși în curtea exterioară.
• Înălțime: 120 metri (cu tot cu crucea de pe turlă), fiind cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume.
• Este mai înaltă decât Biserica Sfântul Sava, dar are o suprafață mai mică.