Washingtonul testează coeziunea europeană: planul care ar putea distruge Uniunea Europeană

Washingtonul testează coeziunea europeană: planul care ar putea distruge Uniunea Europeană

Un articol recent din Die Welt a readus în prim-plan tensiunile dintre Washington și Bruxelles, după ce publicația germană a relatat, citând surse dintr-o versiune extinsă și nepublicată a noii Strategii Naționale de Securitate a Statelor Unite, că administrația americană ar lua în calcul o repoziționare a relațiilor cu anumite state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit acestor informații, Washingtonul ar urmări o apropiere privilegiată de patru țări din Europa Centrală – Austria, Italia, Ungaria și Polonia – într-un mod care ar putea slăbi unitatea internă a UE și ar crea o zonă de cooperare strategică directă cu SUA, potențial în detrimentul Bruxelles-ului.

Documentul la care face referire Die Welt ar sugera că Statele Unite ar explora, în cadrul unei noi doctrine de politică externă, modalități de a consolida relații bilaterale mai ferme cu state considerate „aliniate” sau „deschise” la o agendă de securitate și apărare în care rolul Washingtonului ar crește, iar cel al instituțiilor UE ar fi relativ diminuat. În articol se notează că strategia ar recomanda sprijinirea mai activă a unor forțe politice pro-americane din țările respective, lucru care a generat ample controverse în rândul experților europeni.

Aceste dezvăluiri vin într-un context în care relația transatlantică trece deja printr-o fază de reașezare. Bruxelles-ul este preocupat de declarațiile tot mai dure din documentele oficiale americane la adresa UE, în special în privința politicilor energetice, de apărare și industriale. De altfel, analiștii au remarcat că versiunea publicată a Strategiei Naționale de Securitate, deja cunoscută pentru tonul critic la adresa Uniunii, ar fi considerabil mai moderată decât drafturile menționate de Die Welt, ceea ce ridică întrebări despre direcția reală a politicii americane.

În paralel, în spațiul european, reacțiile sunt divergente. State precum Ungaria sau Italia au avut, în ultimii ani, episoade de tensionare a relației cu Bruxelles-ul, lucru care le-ar putea transforma în parteneri mai receptivi la o agendă diplomatică directă cu Washingtonul. În schimb, țări precum Austria sau Polonia se află într-o poziție mai ambiguă: deși au propriile conflicte cu instituțiile europene, ele depind solid de cooperarea în cadrul UE și NATO pentru securitate și economie.

Specialiști citați de presa europeană avertizează că o eventuală tentativă americană de a consolida un „bloc central-european pro-Washington” ar avea efecte destabilizatoare majore în interiorul Uniunii. Bruxelles-ul vede în astfel de discuții riscul apariției unor „clustere geopolitice” care ar putea fragmenta mecanismele de decizie ale UE și ar transforma relația transatlantică într-o competiție pentru influența asupra statelor membre.

În același timp, analiștii subliniază că, pentru Washington, această abordare ar avea și o logică strategică: un acces direct la capitale europene dispuse la cooperare rapidă ar putea compensa lentoarea instituțională a UE, mai ales în domenii sensibile precum apărarea, producția militară sau contracararea influenței Chinei și Rusiei în regiune. Totuși, astfel de calcule sunt speculative, iar nici Washingtonul, nici capitalele europene nu au confirmat existența planului menționat de Die Welt.

Până la clarificarea situației, articolul a reaprins un vechi subiect de anxietate în Europa: poate supraviețui UE ca bloc politic coerent într-o lume în care marile puteri își redefinesc sferele de influență? Iar dacă tensiunile transatlantice se amplifică, cât de vulnerabilă devine arhitectura europeană actuală?

Modele Standard, ambiții mari: Tesla încearcă să recâștige Europa prin preț

Modele Standard, ambiții mari: Tesla încearcă să recâștige Europa prin preț

Tesla lansează versiuni mai accesibile ale modelelor sale electrice în Europa, într-o încercare de a opri scăderea vânzărilor și de a contracara presiunea tot mai puternică din partea concurenței. Decizia marchează o schimbare strategică importantă pentru companie, care în ultimii ani s-a confruntat cu o diminuare a cererii pe piața europeană și cu un val de reacții negative generate de controversele în jurul lui Elon Musk.

Noua gamă include versiunile „Standard” ale Model 3 și Model Y — opțiuni cu preț redus, dar cu autonomie și dotări simplificate față de versiunile Long Range sau Performance. Tesla mizează pe faptul că un „cost total de proprietate ultra-scăzut”, obținut din combinația prețului inițial mai mic și a costurilor de operare reduse, va readuce interesul clienților care începuseră să se orienteze către branduri europene sau chineze, precum Volkswagen, BYD sau MG.

Lansarea vine într-un moment sensibil: date recente arată scăderi abrupte ale înmatriculărilor Tesla în Franța (–58% în noiembrie) și Danemarca (–49%). Pe lângă încetinirea generală a pieței EV, o parte dintre consumatori au ezitat să cumpere o Tesla din cauza tonului politic tot mai dur al CEO-ului Elon Musk, reflectat în poziții publice care au generat boicoturi simbolice în unele țări vest-europene.

Prin mutarea actuală, Tesla pare să testeze o strategie intermediară între promisiunea — abandonată anul trecut — a unui vehicul de 25.000 de dolari și produsele premium cu marje ridicate. Ajustarea prețurilor modelelor existente, combinată cu simplificarea anumitor dotări, ar putea permite companiei să-și apere poziția într-o piață care devine tot mai aglomerată și mai sensibilă la preț.

De altfel, producătorii chinezi câștigă vizibil teren în Europa, forțând Tesla să reacționeze mai rapid decât în trecut. Noua ofertă „Standard” este, astfel, atât un răspuns la realitățile de piață, cât și un semnal că Tesla încearcă să redevină competitivă într-un segment care s-a maturizat și nu mai tolerează prețuri premium fără justificări tehnice solide.

Modele disponibile și intervale de preț

Model TeslaVersiuneAutonomie aprox.Preț estimativ (€)Observații
Model 3Standard~430–460 km≈ 39.900 – 42.000Nou introdus în Europa, dotări reduse
Model 3Long Range~550–620 km47.000 – 52.000Tracțiune integrală, baterie mai mare
Model 3Performance~520 km55.000 – 60.000Accelerație și echipare sport
Model YStandard~430 km≈ 42.000 – 44.000Versiune low-cost lansată în octombrie
Model YLong Range~540 km50.000 – 54.000Cea mai populară variantă în Europa
Model YPerformance~510 km58.000 – 63.000Performanțe superioare, suspensie sport

Atlas demisionar: Cum redesenează noua Strategie de Securitate a SUA relația cu Europa și lumea

Atlas demisionar: Cum redesenează noua Strategie de Securitate a SUA relația cu Europa și lumea

Statele Unite intră într-o nouă eră de politică externă, una care zdruncină ordinea globală post-Război Rece și trimite unde de șoc peste Atlantic. Noua Strategie de Securitate Națională publicată la Washington, corelată cu discursul incendiar rostit de vicepreședintele JD Vance la Conferința de Securitate de la München, marchează o schimbare fundamentală: America nu mai vrea să fie „polițistul lumii” și cere Europei să se descurce singură.

SUA își redefinesc rolul global: „Nu mai putem susține singuri ordinea mondială”

Documentul strategic publicat la finalul lui 2025 afirmă răspicat că perioada în care SUA își asumau aproape singure menținerea ordinii internaționale a luat sfârșit. Washington va acționa de acum înainte pe baza unui pragmatism dur, orientat exclusiv spre interesele directe ale Americii: securitate, economie, controlul migrației și competiția globală.

Dincolo de tonul oficial, strategia vorbește deschis despre o reevaluare a angajamentelor americane în lume: mai puține intervenții militare, mai multă responsabilitate regională și o mutare a centrului de greutate spre emisfera vestică, unde Statele Unite spun că miza securității este mai presantă ca oricând.

Europa, surprinsă în centrul furtunii: critici fără precedent venite de la Washington

Capitolul despre Europa a atras atenția întregii lumi. Strategia descrie continentul drept vulnerabil, confruntat cu o criză de identitate, suprasolicitat de migrație și slăbit demografic. Termeni precum „declin civilizațional” sau „erodarea identităților naționale” sunt folosiți aici pentru prima dată într-un document oficial american — o ruptură radicală față de retorica pro-europeană a ultimilor 30 de ani.

SUA transmit un mesaj clar: alianța rămâne importantă, dar nu în forma ei actuală. Europa trebuie să preia „responsabilitatea principală” pentru propria apărare, iar Washingtonul nu va mai finanța la nesfârșit securitatea unor state care cheltuiesc insuficient sau care, în viziunea americană, se îndepărtează de propriile valori.

NATO va continua să existe, dar pivotul de forță și cost trebuie să fie european, nu american. Și asta, cât mai repede.

La München, JD Vance a spus pe față ce documentul strategic sugerează în limbaj diplomatic

Discursul lui JD Vance din februarie 2025 — încă înainte de publicarea strategiei — a fost un preview brutal al noii politici americane. În fața miniștrilor și experților europeni, Vance a acuzat Europa că se confruntă nu cu o amenințare externă, ci cu una internă: abandonarea libertății de exprimare, dezrădăcinarea valorilor democratice și neglijarea „voinței reale a cetățenilor”.

Un discurs pe ton apăsat, cel mai adesea provocator. Vance a spus că Europa trebuie „să-și recapete controlul” și să accepte că alianța cu SUA depinde de împărtășirea unor valori comune, nu de inerția istorică. Într-un exprimare care s-a vrut de un simbolism puternic, el a declarat: „Există un nou șerif în oraș”, indicând fără echivoc direcția pe care o va urma Washingtonul.

Rusia și Ucraina: de la confruntare la negociere

Un alt punct fierbinte derivat din noua doctrină este conflictul din Ucraina. SUA anunță că obiectivul lor principal este obținerea unei „încetări rapide a ostilităților” și revenirea la stabilitate. Accentul se mută de pe confruntare pe negociere, ceea ce marchează o schimbare radicală față de politica adoptată în primii ani ai războiului.

Washingtonul nu se retrage complet, dar își dorește ca Europa să gestioneze prim-planul, în timp ce SUA se concentrează pe rolul de mediator și garant al reconstrucției.

Un nou arc geopolitic: emisfera vestică, Indo-Pacificul și competiția globală

Pe lângă repoziționarea față de Europa, strategia subliniază două direcții prioritare:

  • Emisfera vestică devine centrul intereselor americane, cu accent pe securizarea frontierelor, combaterea migrației ilegale și contracararea influenței externe în America Latină.
  • Indo-Pacificul rămâne zona-cheie de competiție strategică, mai ales față de China. Aici, SUA nu semnalează retragere, ci consolidare.

Reacția Europei: îngrijorare, tensiuni și semne de întrebare

Răspunsul liderilor europeni a fost prompt și tensionat: mulți au acuzat Washingtonul de ingerință în afacerile interne ale Europei și de retorică excesiv de dură. Mai multe capitale văd în această strategie o încercare de a forța o reconfigurare politică internă a UE.

Dar, indiferent de reacții, este cert că relația transatlantică a intrat pe un nou curs, iar Europa va fi nevoită să își regândească rapid propriile priorități — de la bugetele pentru apărare, la autonomia strategică.

O lume în schimbare: SUA nu pleacă, ci schimbă regulile jocului

Noua strategie americană nu înseamnă izolarea completă a SUA, ci transformarea semnificativă a modului în care America se raportează la restul lumii. Interesele naționale, identitatea și securitatea internă devin busola principală. Europa rămâne un aliat, dar nu mai este considerată un pilon intangibil.

A început o nouă epocă geopolitică, în care Statele Unite vor să fie în continuare puterea centrală a lumii, dar demisionează din rolul de Atlas, uriașul care ține Pământul pe umeri.

Cum au ajuns limbile din Balcani să semene între ele (fără să fie rude). O poveste despre articole postpuse, infinitive pierdute și un pic de haos balcanic

Cum au ajuns limbile din Balcani să semene între ele (fără să fie rude). O poveste despre articole postpuse, infinitive pierdute și un pic de haos balcanic

Ce-ați crede dacă un specialist în lingvistică comparată v-ar spune că: „Balcanii sunt locul unde limbile vin să se amestece, nu să se compare”? Sincer, dacă te uiți la română, bulgară, macedoneană, albaneză și greacă… ai putea jura că toate au stat la aceeași masă, au mâncat aceeași sarma și au împărțit același caiet de teme.

Așa s-a născut celebra „Uniune lingvistică balcanică”, sau Balkan Sprachbund, un concept care nu spune nimic despre politică, dar care spune totul despre felul în care limbile, puse una lângă alta timp de secole, încep să semene ca doi vecini care, după ani de zile, constată că au aceeași pălărie iar gardurile lor arată exact la fel.

Cine a inventat ideea de „Sprachbund”?

Teoria nu e nici fantezistă, nici nouă, ci mai curând ignorată.

Printre cei care au pus bazele acestui concept îi găsim pe: Nikolai Trubetzkoy, care în 1928 a introdus termenul de Sprachbund și a explicat că limbile pot forma „uniuni” structurale prin simplul contact, fără înrudire genetică; Theodor Capidan, lingvist român care a studiat intens româna în context balcanic; Alexandru Rosetti, care a descris sistematic trăsăturile balcanice ale limbii române; Victor Friedman, unul dintre marii specialiști contemporani în limbile balcanice și, desigur, Roman Jakobson, care a dus conceptul mai departe în analiza structurii limbilor.

Nu mai punem la socoteală generații întregi de lingviști care s-au întrebat cum s-a întâmplat minunea, fără să dea vina pe școală, biserică sau pe vecinii gălăgioși.

Ce au limbile balcanice în comun?

Ei bine, unele asemănări sunt atât de simpatice încât devin personalitate de brand.

  1. Articolul hotărât se pune după cuvânt (postpus)
  • Română: omul,
  • Bulgară: čovek-ăt,
  • Macedoneană: čovek-ot,
  • Albaneză: njeriu.

Greaca nu face asta. Greaca e „artistul indie” al grupului: participă la proiect, dar își păstrează stilul.

  1. Infinitivul? Ah, nu, mulțumim, noi nu folosim.
  • Română: vreau să merg
  • Greacă: na pao
  • Bulgară: iska da otida

Un observator neatent ar spune că regiunea suferă de o „alergie la infinitiv”. Adevărul e că balcanicii preferă frazele lungi și dramatice.

  1. Viitorul se construiește dintr-un fost verb de voință
  • Română: o să merg
  • Bulgară: šte ida
  • Albaneză: do të shkoj

Cu alte cuvinte, viitorul în Balcani pleacă întotdeauna de la ideea că ai „de gând” să faci ceva, încât ai putea crede că destinul nu te ia pe nepregătite.

  1. Cazuri reduse (Chiar vreți să chinuiți bieții copii cu gramatica asta?!)

Bulgara și macedoneana au renunțat aproape complet la declinare. Româna păstrează câteva urme, dar doar pentru că îi stă bine cu ele.

  1. Dublarea clitică a obiectului
  • Româna: Pe băiat l-am văzut.
  • Bulgară: Momčeto go vidjah.

Este echivalentul lingvistic al replicii: „Îți mai spun o dată, ca să fie clar.”

De ce se întâmplă toate acestea?

Pentru că Balcanii au fost, timp de secole, ceva între:

  • un mare han de tranzit,
  • un grup WhatsApp în care toți vorbesc peste toți,
  • și o piață unde fiecare aduce ce limbă are și pleacă acasă cu o alta, puțin modificată.

Greci, turci, români, slavi, albanezi, armeni, vlahi, aromâni, meglenoromâni, toți au conviețuit, s-au amestecat, au tradus unii de la alții și au adoptat tot ce era practic.

Rezultatul?

Unul dintre cele mai spectaculoase cazuri din lume în care limbi neînrudite genetic arată ca rudele apropiate.

Și câte țări fac parte din acest club lingvistic?

Cinci în nucleu: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania și Grecia. La periferie: sudul Serbiei, Tracia turcă și câteva regiuni din Bosnia-Herțegovina și Muntenegru.

Nu e o uniune formală, ci mai degrabă un „grup de prieteni” care s-a format natural, prin contact intens și istorie comună.

Concluzia?

Uniunea lingvistică balcanică seamănă cu o petrecere la care nimeni nu a fost invitat oficial, dar toți au venit, au stat, au vorbit, au împrumutat expresii unul de la altul și, într-un final, s-au trezit vorbind într-un stil atât de asemănător încât lingviștii au început să ia notițe.

Nu e doar lingvistică, ci chiar mai mult, e antropologie, istorie și, în felul ei, o rețetă de conviețuire.

AI născut în exil: strategia prin care firmele chineze trec peste blocajele impuse de Administrația Trump

AI născut în exil: strategia prin care firmele chineze trec peste blocajele impuse de Administrația Trump

Marile companii tehnologice din China găsesc noi modalități de a continua dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, în pofida restricțiilor impuse de administrația Trump asupra accesului lor la cipurile Nvidia.

Conform unor informații citate de Financial Times, giganți precum Alibaba și ByteDance își antrenează modelele de limbaj de mari dimensiuni în centre de date din Asia de Sud-Est, unde pot utiliza cipuri performante fără să încalce regulile americane.

Practic, firmele chineze mută etapa critică a antrenării modelelor — proces care necesită cele mai avansate procesoare Nvidia — în Singapore și Malaezia. Acolo, centrele de date sunt operate de companii non-chineze, ceea ce permite folosirea legală a hardware-ului restricționat în China. „E o alegere evidentă”, spune un operator de centre de date din Singapore. „Pentru a antrena modele de ultimă generație, ai nevoie de cele mai bune cipuri, iar aici totul este perfect conform legii”.

Amplificarea acestei practici a accelerat după ce, în aprilie, administrația Trump a limitat vânzările către China ale modelului H20 — procesorul Nvidia conceput special pentru piața chineză. În doar câteva luni, modelele Qwen (Alibaba) și Doubao (ByteDance) au ajuns printre cele mai performante LLM-uri la nivel global, iar Qwen s-a impus ca un model deschis, adoptat masiv și în afara Chinei.

Cererea uriașă a dus la apariția unor clustere de centre de date în întreaga regiune, multe echipate cu aceleași produse Nvidia folosite de Big Tech-ul american. Sursele din industrie spun că firmele chineze semnează contracte de închiriere cu operatori locali, astfel încât fluxul tehnologic rămâne în afara jurisdicției restricțiilor americane. Portița a devenit complet legală după ce administrația Trump a renunțat, la începutul anului, la controversata „diffusion rule” — regulă menită să împiedice exact această practică.

Rezultatul: companiile chineze își continuă dezvoltarea programelor AI la turație maximă, dar în afara țării. Iar noul teren de joc al inteligenței artificiale se mută, rapid, din Beijing în sud-estul Asiei — acolo unde infrastructura, reglementările și interesele geopolitice converg într-un mod care permite Chinei să rămână în cursa globală a AI, chiar și în fața celor mai dure restricții americane.

Cum era să moară Star Wars înainte să se nască: povestea adevărată a debutului lui George Lucas

Cum era să moară Star Wars înainte să se nască: povestea adevărată a debutului lui George Lucas

Puține istorii din cinema sunt mai surprinzătoare decât nașterea primului Star Wars. Azi, când numele lui George Lucas e sinonim cu o întreagă mitologie globală, e greu de imaginat cât de fragil a fost totul la început. Dar adevărul este că primul film a fost la un pas de eșec, iar prima versiune pe care a văzut-o cineva a fost considerată, fără exagerare, jalnică.

Totul începe după succesul lui American Graffiti, când Lucas devine subit un regizor promițător, dar nu unul în care Hollywoodul avea mare încredere. Ideea lui de spațiu epic, inspirat din samurai, western, comics și mitologie comparată, li se părea studiourilor o ciudățenie copilăroasă. Fox a acceptat proiectul mai mult din inerție și pentru că nu aveau alt SF în dezvoltare. Nimeni nu anticipa magnitudinea viitoare, iar gestul lui Lucas de a renunța la o parte din salariu pentru drepturile de merchandising era privit ca o extravaganță fără sens.

Filmările din 1976 au fost un lung șir de încurcături. În Tunisia, costumele se stricau, R2-D2 se bloca la fiecare câțiva metri, iar actorii își pierdeau răbdarea cu replicile stranii din scenariu. Harrison Ford – mereu direct – i-a spus lui Lucas celebra frază: „You can type this shit, but you can’t say it.” Echipa britanică, care lucra după alte standarde și cu alt umor, îl privea pe Lucas ca pe un tânăr încăpățânat care nu știa exact ce vrea. La finalul filmărilor, regizorul era atât de epuizat încât a făcut o criză de stres și a ajuns la spital.

Adevărata dramă a început însă la montaj. În primăvara lui 1977, Lucas a invitat câțiva prieteni apropiati — Spielberg, Coppola, Brian De Palma — la o proiecție a versiunii brute. Cum efectele speciale nu erau gata, scenele cu nave spațiale erau înlocuite cu filmări din al Doilea Război Mondial, luate ca repere vizuale. Nici muzică nu exista încă, iar montajul era lent, lipsit de ritm și greu de urmărit. Povestea părea incoerentă, umorul eșua peste tot, iar atmosfera filmului nu se lega deloc. Reacțiile au fost dure. De Palma l-a ironizat fără menajamente. Spielberg a fost singurul optimist, dar optimismul lui era mai degrabă o expresie a prieteniei. Harrison Ford avea să povestească mai târziu că prima variantă era „oribilă, pur și simplu oribilă”.

Paradoxal, salvarea Star Wars a venit în ultimele luni de producție, când filmul a fost aproape total reconstruit. Marcia Lucas, soția regizorului și un editor cu experiență reală în cinema, a rescris efectiv ritmul filmului. Multe secvențe esențiale au căpătat tensiune, iar bătălia finală de pe Death Star — azi considerată una dintre marile demonstrații de montaj din cinema — a fost în mare parte opera ei. De fapt, Marcia Lucas a câștigat Oscarul pentru montaj, iar mulți istorici ai filmului o consideră eroina discretă a întregului proiect.

În același timp, John Williams compunea muzica care avea să dea filmului un sens pe care Lucas însuși nu reușea să-l articuleze vizual: măreție, coerență, emoție. Fără partitura lui Williams, Star Wars n-ar fi avut impactul mitic pe care îl asociem astăzi cu prima notă a temei principale. Iar în culise, Industrial Light & Magic — studioul creat special pentru film — inventa tehnici noi, filmând modele în mișcare controlată și construind un limbaj vizual care avea să impună standardele blockbusterului modern.

Când Star Wars a ajuns în cinematografe, pe 25 mai 1977, nimeni nu-l aștepta cu adevărat. A fost lansat modest, în puține săli, într-o Americă ocupată cu cu totul alte lucruri. Și totuși, publicul a reacționat imediat: cozi la bilete, vizionări repetate, entuziasm spontan. Filmul a explodat pur și simplu. Hollywood-ul a fost luat prin surprindere, iar Lucas, care se temea sincer că va fi ridiculizat, s-a trezit peste noapte creatorul unei mitologii moderne.

Privind înapoi, povestea nașterii lui Star Wars e fascinantă pentru că ne arată cât de fragilă este linia dintre eșec și legendă. Un film considerat, în prima lui versiune, incoerent și „jalnic” a devenit una dintre cele mai influente opere din istoria cinematografiei. Poate că asta e cea mai frumoasă lecție a întregului film: în spatele marilor fenomene culturale se află adesea momente de nesiguranță, improvizație și noroc — iar uneori, chiar un dezastru în prima instanță.

Ungaria va trebui să facă în 2026 cea mai importantă opțiune a sa din ultimii 20 de ani. Europa ar putea să se schimbe odată cu ea

Ungaria va trebui să facă în 2026 cea mai importantă opțiune a sa din ultimii 20 de ani. Europa ar putea să se schimbe odată cu ea

Alegerile parlamentare pe care Ungaria le va organiza în 2026 nu mai reprezintă doar o rundă electorală obișnuită. Sunt, de fapt, un test pentru viitorul proiectului european. Asta explică excelent The Economist în analiza „Hungary’s election could change Europe”.

De ce miza e atât de mare? Pentru că votul maghiarilor poate confirma sau poate zdruncina unul dintre cele mai influente modele politice din Europa ultimului deceniu: „democrația iliberală” asociată cu Viktor Orbán și partidul său, Fidesz.

Dacă Fidesz câștigă un nou mandat, Ungaria riscă să intre într-o zonă și mai tensionată în relația cu Bruxelles-ul: blocări pe fonduri, dispute pe statul de drept, poziționări anti-mainstream în marile decizii europene. Alegerea ar legitima, încă o dată, un model naționalist-eurosceptic, cu potențial de contagiune în regiune.

În schimb, o victorie a opoziției – care, notează The Economist, pare mai competitivă decât în 2018 sau 2022 – ar putea deschide calea către revenirea la o agendă pro-UE, o apropiere de instituțiile europene și o reașezare a Ungariei într-un format politic mai previzibil.

De ce contează pentru restul continentului

Ungaria este de ani buni „copilul-problemă” institutional al UE, dar și un model inspirator pentru partidele suveraniste. Un nou mandat pentru Orbán ar întări această direcție.

O schimbare politică, în schimb, ar arăta că electoratul din Europa Centrală poate respinge deriva iliberală – cu efect imediat la Varșovia, Bratislava, chiar Roma.

Alegerile din 2026 nu sunt doar despre Budapesta. Sunt despre ceea ce Europa va considera acceptabil în interiorul propriilor frontiere.

După cum rezumă The Economist, votul maghiarilor ar putea fi „punctul de inflexiune care schimbă atât Ungaria, cât și Uniunea Europeană”.

Sursa: The Economist, „Hungary’s election could change Europe”, 12 noiembrie 2025.